Skip to content
Ediția de astăzi Spot VIDEO

Premierul Orban, despre starea de urgență: Vom lua doar acele măsuri care sunt absolut necesare

Premierul Ludovic Orban a susținut o conferință de presă prin care a explicat că vor fi luate doar măsurile absolut necesare, în perioada cât este declarată starea de urgență din cauza epidemiei de coronavirus.

Aș vrea să spun câteva cuvinte despre anunțul președintelui privind declararea stării de urgență. Din păcate, am văzut foarte multe informații difuzate în mod iresponsabil despre eventualele măsuri care ar urma să fie adoptate în cadrul în stării de urgență. La solicitarea președintelui, am cerut fiecărui ministru responsabil care are nevoie de măsuri speciale care să fie introduse în planul de măsuri aferente decretului prezidențial prin care se instituie starea de urgență să vină cu aceste măsuri și vreau să înștiințez cetățenii români că vom lua doar acele măsuri care sunt absolut necesare”, a declarat premierul.

Ludovic Orban a explicat că prin starea de urgență se vor putea face achiziții rapide pentru materiale și echipamente medicale și medicamente.

Am să vă dau numai câteva exemple. Se știe că e o nevoie acută de materiale, de echipamente, de substanţe, de medicamente, echipamente de protecție, pentru care există în momentul de față o dificultate foarte mare în obținerea lor, datorită cererii crescute din partea tuturor statelor pentru astfel de materiale. Avem nevoie de proceduri de achiziții rapide, imediate, prin negociere directă, de fiecare dată când avem posibilitatea de a încheia contracte prin care să obținem astfel de produse, de echipamente, care sunt absolut necesare pentru funcționarea întregului dispozitiv care luptă împotriva acestui virus. De asemenea, avem nevoie de măsuri care să întărească toate instituțiile care sunt în prima linie a bătăliei: întărirea direcțiilor de sănătate publică, întărirea tuturor structurilor din cadrul Ministerului de Interne, întărirea capacității spitalelor de a primi pacienți și de a furniza serviciile de sănătate, care sunt absolut necesare”, a mai explicat premierul României.

Totodată, Orban a explicat că s-a luat în considerare plafonarea prețului la medicamente.

De asemenea, o altă măsură care este posibilă a fi luată – sigur, va fi luată numai după un studiu foarte atent – este măsura de a limita creșterile prețurilor la medicamente şi la astfel de produse, care sunt foarte căutate în momentul de față, pentru a nu permite o speculă cu aceste produse și există această posibilitate de a plafona prețurile la anumite produse absolut necesare, cum sunt măști, cum sunt mănuși, echipamente de protecție, dezinfectanți, biocide și alte categorii de produse. Orice măsură care va fi inclusă în cadrul stării de urgență va fi o măsură pe care noi o vom considera absolut necesară și vom încerca să limităm la maximum eventualele drepturi și libertăți care să fie afectate în cadrul stării de urgență”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.