Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Premierul Viorica Dăncilă a solicitat revocarea lui Narcis Neaga – Directorul cu drumurile

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR. Decizia se pare că a fost luată în urma unei analize cu privire la stadiul lucrărilor de investiții în infrastructură.

Dăncilă a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect.

Totodată, șeful Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale.

Într-un comunicat al Guvernului se mai arată că, în același timp, prim-ministrul și-a exprimat ferm nemulțumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR ) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.