Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi

Președintele PNL Ludovic Orban, după ședința coaliției: Ne-am înțeles asupra rectificării bugetare

Coaliția de guvernare a ajuns la un consens cu privire la forma finală a rectificării bugetare, a anunțat Ludovic Orban, președintele PNL.

„Am avut mai multe puncte în discuție, în cadrul ședinței coaliției de astăzi. În primul rând, vreau să anunț că ne-am înțeles asupra propunerii de rectificare bugetară, care urmează să fie adoptată de Guvern prin ordonanță de urgență. Practic, au fost îndepărtate ultimele puncte în care mai existau discuții și solicitări, pe diferite teme, și practic am convenit în această seară asupra formulei de rectificare bugetară”, a declarat președintele PNL.

Întrebat dacă planul național de investiții Anghel Saligny va fi aprobat înainte de rectificare, președintele PNL a explicat: „Cu siguranță, pentru a putea include creditele de angajament necesare pentru a demara programul, este necesară adoptarea ordonanței de urgență privind PNDL 3, sau planul național de investiții Anghel Saligny, înainte de rectificarea bugetară pentru că la baza rectificării bugetare trebuie să stea acte normative astfel încât să poată fi prevăzute creditele de angajament necesare. Întâi trebuie să se adopte ordonanța de urgență privind planul de investiții. Cu siguranță, vom încerca să adoptăm toate actele normative, inclusiv rectificarea bugetară, într-un termen cât mai scurt posibil”, spune Orban.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.