Skip to content
Focus Recent

Președintele PNL Mehedinți, despre legea offshore: Când PSD nu vrea ceva inventează comisii

Proiectul de lege privind unele măsuri pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore rămâne în continuare un subiect fierbinte, pe care cei de la PSD încearcă să îl tergiverseze.

De câteva săptămâni bune se discută pe marginea acestui proiect de lege, prin comisiile parlamentare de specialitate, însă nu ajunge să fie pus pe ordinea de zi pentru a fi votat în ședință de plen. În cursul zilei de marți, 3 iulie, în cadrul sesiunii extraordinare parlamentare proiectul de lege a fost discutat în cadrul unei ședințe unde au fost convocați deputații comisiilor de Industrie și Servicii, Administrației Publice și cea de Buget Finanțe. Însă dezbaterea nu s-a purtat pe articole, ci a fost una generală, în care cei prezenți au fost invitați să își prezinte punctele de vedere.

Pe parcursul celor aproape 4 ore de dezbatere nu s-a ajuns la o concluzie, proiectul urmând să fie dezbătut luni, 9 iulie, tot în cadrul unei ședințe în care vor fi reunite cele 3 comisii. Proiectul de lege a fost transmis de unul din Guvernele PSD, însă pe parcursul ultimelor săptămâni, în cadrul discuțiilor de la comisiile de specialitate s-a constatat că unele ministere implicate în proces vin cu puncte de vedere total diferite. De unde se poate deduce fie că în primă fază cei de la Guvern nu au cerut de la ministerele de resort implicate un punct de vedere, fie s-au râzgândit între timp și acum fac tot posibilul să introducă aceste modificări. Dar asupra unuia dintre punctele sensibile, cel cu privire la fiscalitate, tot nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Mai  mult chiar, confuzia fiind și mai mare având în vedere că de la ministerul de Finanțe s-a susținut ceva, după care același minister a transmis că există riscul să fie considerat ajutor de stat. Vorbind de un amendament transmis inițial tot de cei de la ministerul de Finanțe. Aparent, nimeni nu poate să facă lumină în acest capitol, dar poate…poate…săptămâna viitoare se va găsi cineva capabil să explice cum au stat de fapt lucrurile.

Vicepreședintele Comisiei pentru Industrie și Servicii Virgil Popescu a declarat pentru PSNews.ro/mh că au fost reintroduse două comisii pentru că cei de la PSD nu vor ca acest proiect de lege să treacă.

Când cei de la PSD nu vor ceva, fie uită proiectele de lege prin vreun sertar prin Parlament, fie inventează comisii. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore a fost amânat din nou, pentru săptămâna viitoare, după ce astăzi a fost convocată o ședință a 3 comisii reunite. Practic, au reintrodus în discuție 2 comisii care dăduseră deja aviz pozitiv pe acest proiect de lege. Sub lozinca interesului național, cei de la PSD nu fac decât să acopere faptul că nu se pot pune de acord între ei și așa riscăm să întârziem aducerea unor investiții în țara noastră, care ar însemna noi locuri de muncă, gaze pentru populație și eliminarea dependenței de gazul rusesc”, a declarat Virgil Popescu.

Pe de altă parte, președintele comisiei de Industrii Iulian Iancu spune că e nevoie de dezbateri serioase.

Vorbim despre zăcămintele din Marea Neagră, modul în care sunt exploatate gazele, modul în care sunt comercializate, la ce preţ, cât rămân în piaţa românească, cât sunt trimise la export, cât contribuie la bugetul acestei ţări. Dacă nu luăm decizia este un semnal foarte prost pentru România, dacă luăm o decizie eronată este un semnal catastrofal pentru generaţii de după noi care nu ne vor ierta niciodată. (…) Vorbim de zeci de miliarde de dolari şi de impactul direct asupra competitivităţii economiei româneşti şi asupra consumatorului român, inclusiv casnic„, a declarat Iulian Iancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.