Skip to content
Ediția de astăzi Focus Recent

Scandal pe gazele din Marea Neagră! Președintele PNL Mehedinți cere demisia ministrului de Finanțe

Timp de mai bine de 6 ore deputații comisiilor de Industrii Servicii, Buget – Finanțe și Administrație Publică au dezbătut legea offshore, care a fost trimisă spre reexaminare de președintele Klaus Iohannis. Între timp însă, cei de la PSD s-au răzgândit de zeci de ori că au tot modificat legea, deși în iulie când au adoptat-o erau foarte mulțumiți de ce făcuseră.

La Senat au adoptat o variantă, dar la Cameră au tot adăugat amendamente, de marți, 2 octombrie, la ședința comisiilor reunite unii dintre pesediști nu mai știau ce susțin exact. S-a lăsat cu supărări chiar și între partnerii de coaliție. Varujan Vosganian, de la ALDE, a părăsit la un moment dat ședința după ce i-a transmis lui Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii și Servicii, că este o lege făcută pe genunchi și ar trebui retrimisă la comisii.

Nu a fost ascultată sugestia partenerilor de Coaliție și cei de la PSD, în prietenie cu cei de la UDMR, au respins toate amendamentele celor de la PNL și USR și au adoptat varianta lor de lege. Pe care cel mai probabil vor să o voteze miercuri, în ședința de plen.

Președintele PNL Mehedinți care este și vicepreședintele Comisiei de Industrii și Servicii a declarat la finalul ședinței că forma adoptată de cei de la PSD&UDMR este catastrofală.

Dacă actuala formă a legii offshore adoptată în această seară de cei de la PSD&UDMR va fi votată și mâine, în plenul Camerei Deputaților, vom putea spune, fără nicio exagerare, că au pus cruce începerii investițiilor în Marea Neagră. Dezbaterile de astăzi din cadrul comisiilor reunite, Industrii și Servicii – Buget, Finanțe și Administrație Publică, au fost un simulacru. Pentru că s-a discutat în orb. Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici trebuie să își dea demisia pentru că nu a venit la dezbateri, nu a pregătit un model de calcul și nici nu a prezentat o analiză a impactului bugetar! PSD și UDMR au aruncat în aer interesul de securitate și independență energetică a României!”, a declarat Virgil Popescu.

Rămâne să vedem care este de fapt interesul celor de la PSD cu privire la gazele din Marea Neagră, dar scandalul pare a fi departe de a fi finalizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.