Skip to content
Recent

Primarul Screciu a participat la discuțiile cu Dragnea pe marginea bugetului pe 2019

Controversele pe marginea bugetului pe anul 2019 sunt departe de a fi finalizate. Primarii care fac parte din Asociaţia Municipiilor din România s-au întâlnit miercuri, 6 februarie, cu liderul PSD Liviu Dragnea. La întâlnire a participat și Marius Screciu.

Deși a fost o discuție lungă, se pare că Dragnea nu a venit cu nicio soluţie concretă pentru a dezamorsa conflictul.

Eu i-am ascultat. Le-am spus că vor avea bugetele de anul trecut şi o parte din municipii vor avea veniturile mai mari. E o creştere de 27% pe toată administraţia locală din cotele defalcate. Vor fi nişte modificări. Adică Guvernul va suplimenta de la bugetul de stat, acolo unde orice localitate care nu poate acoperi toată creşterea. Se măreşte cota care rămâne la localitate la 60%. Guvernul va aloca sumele necesare“, a declarat Liviu Dragnea.

Însă mai mulți primari îl contrazic. Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a declarat că nu vor primi bani suficienți.

Nu ne-am înțeles. A rămas la fel ca ultima propunere: vom primi 60% din impozitul pe venit, dar vom avea de plătit și cheltuielile sociale, ceea ce anulează creșterea. Azi s-a spus ca diferența va fi acoperită din TVA”, a declarat edilul.

Falcă a mai spus că liderul PSD le-a transmis primarilor în întâlnirea de miercuri ”să dea afară oameni și să reformeze serviciile sociale”.

Primarul Severinului Marius Screciu a fost contactat de PSNews Mehedinți, dar până la ora publicării acestei știri nu a dat nicio declarație cu privire la întâlnirea cu liderul PSD. Cert este că Severinul mai are nevoie de bani de la Guvern să asigure sumele necesare pentru a plăti pentru încălzirea orașului. Rămâne de văzut dacă îi va primi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.