Skip to content
Ediția de astăzi

Prognoza meteo: Nu scăpăm de frig și ninsori. În weekend, vremea se încălzește

Vremea de iarnă din mijlocul primăverii este pusă de specialişti pe seama schimbărilor climatice. În următoarele zile avem parte tot de frig accentuat, ninsori şi vânt puternic. În weekend se încălzeşte.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), miercuri, 24 martie, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi în continuare deosebit de rece, cu precădere dimineaţa şi noaptea, potrivit PSNews.ro

Cerul va fi mai noros în regiunile estice şi doar temporar noros în restul ţării, chiar mai mult senin noaptea în vest. Pe arii extinse în estul şi sud-estul ţării, iar local ziua şi în centru şi sud-vest, precum şi în zona montană vor fi precipitaţii, predominant ninsori, în general slabe cantitativ, iar noaptea va ninge slab, pe arii tot mai restrânse, în est şi la munte. În regiunile sudice, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi mai ales averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va continua să prezinte intensificări susţinute, viscolind sau spulberând zăpada în zona montană, cu rafale de peste 80…90 km/h pe creste, dar şi în regiunile estice şi sud-estice, în general cu 50…60 km/h; unele intensificări vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse şi cu viteze mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 9 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -10 şi 0 grade. Pe alocuri va fi ceaţă, iar noaptea se va produce frecvent brumă, în special în jumătatea de vest a ţării.

Joi, conform ANM, vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi noros în Dobrogea şi estul Munteniei şi pe arii extinse vor fi precipitaţii, posibil moderate cantitativ, mai ales ninsori şi lapoviţă. Înnorări vor fi şi în restul Munteniei, sudul Moldovei şi al Transilvaniei şi zona montană aferentă unde, local, în special în prima parte a zilei, va mai ninge. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar spre sfârşitul nopţii, local, se va produce brumă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales la începutul intervalului în regiunile estice, în zona Carpaţilor de Curbură şi în estul Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade în sud-vestul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -10 şi 0 grade.

Vineri, vremea se va încălzi uşor, dar va fi tot frig, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în sud-estul şi nord-vestul ţării, unde, mai ales ziua, vor mai fi precipitaţii slabe, predominant ploi şi lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -8 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, local se va semnala brumă şi izolat va fi ceaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.