Skip to content
Ediția de astăzi

Prognoza meteo: Vremea se schimbă radical. Ce anunţă meteorologii în weekend

Încă două zile ne mai bucurăm de vreme deosebit de caldă, nefirească pentru data din calendar, pentru că de sâmbătă ploile vor cuprinde toată regiunile, iar temperaturile vor scădea dramatic.

Joi, 4 noiembrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), valorile termice vor continua să crească în majoritatea zonelor, vremea va deveni caldă pentru această dată, deosebit de caldă îndeosebi în regiunile intracarpatice şi în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 14 grade.   În vestul şi nord-vestul ţării vor fi înnorări temporar accentuate, iar seara şi noaptea, local se vor semnala averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, însă în prima parte a zilei şi pe parcursul nopţii, în zonele joase, îndeosebi din sud şi est, va fi ceaţă sau nebulozitate stratiformă, iar cu totul izolat şi burniţă. Vântul va prezenta intensificări în zonele de munte şi în regiunile vestice, iar trecător şi pe arii restrânse şi în centru, est şi sud-est.

Şi vineri, 5 noiembrie, vremea se va menţine caldă, deosebit de caldă în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 16 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, cu valori uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. În vestul, nordul şi centrul ţării vor fi înnorãri temporare şi local va ploua. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, însă în prima parte a zilei şi noaptea, în zonele joase, îndeosebi din sud şi est, va fi ceaţă sau nebulozitate stratiformă, iar cu totul izolat şi burniţă. Vântul va prezenta intensificări în zonele de munte.

De sâmbătă, 6 noiembrie, conform ANM, vremea va intra într-un proces de răcire. Îndeosebi în regiunile vestice, nordice şi centrale temporar va ploua, iar temperaturile vor începe să scadă simţitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.