Skip to content
Focus Recent

PSD, atacă PNL pe tema salariului minim pe economie

Guvernul PNL lucrează la mai multe scenarii pentru majorarea salariului minim pe economie. Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunțat că se lucrează cu 3 scenarii. În replică, cei de la PSD susțin că modelul de calcul propus de liberali va avea un impact negativ în societate.

PSD avertizează că modelul de calcul propus de PNL pentru stabilirea salariului minim pe economie, prin raportare la productivitatea muncii și rata inflației, va avea un puternic impact negativ în societate. Un astfel de experiment hazardat nu ar face decât să adâncească decalajele sociale și să amplifice exodul forței de muncă din România către alte state din Uniunea Europeană. PSD face apel la solidarizarea organizațiilor sindicale din România pentru a apăra drepturile salariaților câștigate în guvernarea social-democrată și pentru a determina Guvernul Orban să adopte soluții echitabile și europene în ceea ce privește stabilirea salariului minim”, se arată într-un comunicat al PSD.

Social democrații susțin că modalitatea corectă, care e agreată la nivelul Uniunii Europene și care oferă predictibilitate mediului de afaceri, este ca salariul minim să se raporteze la creșterea salariului mediu pe economie, astfel încât să se evite adâncirea decalajelor sociale dintre cei cu venituri mari și cei cu venituri mici.

În același timp, PSD condamnă ferm intențiile PNL de a desființa salariul minim diferențiat pentru angajați cu studii superioare. Este o abordare specifică regimurilor comuniste care își propuneau eliminarea brutală a diferențelor dintre intelectuali și „proletariat”. Efectul unei astfel de măsuri ar amplifica exodul din țară al tinerilor absolvenți de studii superioare. Argumentul invocat de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, că România ar fi singura țară din lume în care există salarii minime diferențiate este o mare minciună. În Uniunea Europeană există șase state care au stabilit salarii minime diferențiate după gradul de calificare. Este vorba de Franța, Belgia, Ungaria, Slovacia, Estonia, și Luxemburg. De asemenea, există în spațiul Uniunii țări care au stabilit salarii minime diferențiate la nivel regional sau în funcție de ramura de activitate”, mai acuză cei de la PSD.

Care sunt scenariile propuse de Guvernul PNL:

Scenariile propuse pentru creșterea cuantumului salariului minim brut sprijină angajații vulnerabili dar vizează și păstrarea echilibrului economic.

1. Primul scenariu propus spre analiză partenerilor sociali prevede majorarea salariului minim cu rata anuală a inflației în luna octombrie 2019 (3,4 %) și cu creșterea reală a productivității muncii pe persoană angajată în anul 2018 (3,7 %), ceea ce înseamnă o majorare cu 7,2 %, respectiv de la 2.080 de lei la 2.230 de lei. În cazul celorlalte scenarii se instituie câte un mecanism de corecție.

2.
Pentru cel de-al doilea scenariu, mecanismul de corecție este dinamica creșterii economice, acesta funcționând ca un stabilizator al profitabilității sectorului privat. În cazul în care diferența dintre creșterea economică prognozată pentru anul în care se majorează salariul minim și cea estimată pentru anul precedent este în intervalul +/-0,5 puncte procentuale, ceea ce înseamnă un grad ridicat de stabilire a creșterii economice, coeficientul de creștere fiind 0%. Dacă această diferență este mai mare de 0,5 puncte procentuale și până la 1,5 puncte procentuale, se adaugă sau se scade proporțional, fără a depăși 1 punct procentual. În cazul în care această diferență este mai mare de 2 puncte procentuale, se adaugă sau se scade proporțional, negociat, fără a depăși 2 puncte procentuale.

3. Pentru al treilea scenariu, mecanismul de corecție propus este în funcție de rata șomajului. Practic, coeficientul de corecție este un procent din diferența dintre rata efectivă (calculată conform metodologiei Biroului Internațional al Muncii) și ”rata naturală” a șomajului (estimată cu ajutorul metodologiei comune la nivelul tuturor statelor membre UE), acesta fiind negociat cu partenerii sociali. Cele 3 scenarii de creștere au fost transmise partenerilor sociali pentru a fi analizate, iar discuțiile referitoare la creșterea salariului minim vor continua săptămâna viitoare, pe 3 decembrie”, a anunțat ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.