Skip to content
Ediția de Astăzi

Remus Borza va vota Guvernul Orban: Am găsit aceste lucruri în programul de guvernare propus de PNL

Deputatul Remus Borza a declarat la ”Puterea Știrilor” că va vota luni pentru învestirea Guvernului Orban, considerând că prioritățile sale, mai exact reforma marilor sisteme publice, se regăsesc în programul de guvernare propus de liberali.

”Guvernul Dăncilă a căzut pe mâna unor trădători din PSD. Eu am susținut trei guverne PSD și nu poate să-mi reproșeze nimeni de ce susțin acum Guvernul Orban, deși am destule argumente: stabilitate, responsabilitate, nevoia de-a ieșit din jocul ăsta ieftin de a ne arăta mușchii după. Puteai s-o faci înainte și guvernul n-ar fi picat. Acum, programul de guvernare, am tot auzit, truisme, platitudini. Într-adevăr, sunt multe truisme, toți ne dorim să fie bine să nu fie rău, să fim sănătoși și nu bolnavi, să trăim nu să murim…. Găsim astfel de formule și în programul de guvernare propus de Cabinetul Orban. Dar, imperativul social clamat de o țară întreagă este reforma. Asta i-am cerut și lui Dragnea, și lui Grindeanu, și lui Tudose, și lui Dăncilă”, a spus Remus Borza la ”Puterea Știrilor”, potrivit PSNews.ro

Deputatul a precizat că PSD ar fi avut această datorie a reformei, în special a marilor sisteme publice, dar ”nu a făcut-o nici măcar la nivel declarativ”.

”Sănătatea trebuie reformată ca să nu mai moară oamenii cu zile prin spitale, Educația trebuie reformată ca să nu mai scoatem, vorba unui clasic în viață, niște proști cu diplomă, administrația trebuie reformată. Nu mai putem finanța 1,4 milioane de bugetari atâta vreme cât o guvernare tot a PSD, în perioada 2000-2004, a gestionat treburile țării cu 800.000 de bugetari. Și cred că le-a gestionat mai bine decât acum, cu un aparat atât de gonflat. Nu mai vorbesc că, între timp, nivelul de salarizare s-a triplat. Nu mai putem tolera această atitudine de infatuare a funcționarului față de cetățean. Și am găsit aceste lucruri în programul de guvernare propus de PNL”, a completat Borza.

Miniștrii propuși în Guvernul Orban au fost audiați, marți și miercuri, în comisiile parlamentare, votul pentru învestirea noul Executiv fiind programat pentru luni, de la ora 14.00.

Ludovic Orban s-a prezentat în comisii cu Raluca Turcan (vicepremier), Ion Marcel Boloș (Ministerul Fondurilor Europene), Victor Costache (Ministerul Sănătății), Florin Cîțu (Ministerul Finanțelor), Nicolae Ciucă (Ministerul Apărării), Marcel Vela (Ministerul de Interne), Adrian Nechita Oros (Ministerul Agriculturii), Costel Alexe (Ministerul Mediului), Ionuț Stroe (Ministerul Tinererului), Monica Anisie (Ministerul Educației), Virgil Popescu (Ministerul Economiei), Bogdan Gheorghiu (Ministerul Culturii), Ion Ștefan (Ministerul Dezvoltării), Bogdan Aurescu (Ministerul de Externe), Violeta Alexandru (Ministerul Muncii), Cătălin Predoiu (Ministerul Justiției) și Lucian Bode (Ministerul Transporturilor).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.