Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Scandalul pe bugetul pe 2019 continuă – Cum s-a ascuns guvernul de lege?!?

Legea bugetului de stat pentru anul 2019 încă nu a fost adoptată, pentru că Guvernul nu a transmis Parlamentului nimic. Cel mai probabil, bugetul pentru anul în curs ar urma să fie adoptat și finalizat la sfârșitul lunii ianuarie. Întârzierea a iscat scandal și replici acide din partea liderilor Opoziției, dar și a președintelui Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, cei de la Putere susțin că totul este sub control și cetățenii nu au de ce să își facă griji. Și totuși…au adoptat o Ordonanță de Urgență prin care au introdus o serie de derogări pentru Viorica Dăncilă şi pentru Eugen Teodorovici, prin care cei doi vor scăpa de răspundere dacă bugetul pe 2019 nu respectă regulile pentru gestionarea eficientă a finanţelor publice.

Premierul și ministrul de Finanțe scapă de răspunderea ca datele din Legea bugetului să fie conforme cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, inclusiv respectarea ţintelor sau limitelor impuse de aceasta. Totodată, cei doi membri ai Guvernului vor semna o declaraţie prin care îşi asumă numai faptul că proiectul de buget pe anul 2019 respectă ţintele, obiectivele şi priorităţile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.