Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi Recent

Severinenii pot primi documentele de la Direcția de Taxe prin e-mail sau fax

 

Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, anunță că severinenii care vor o comunicare rapidă și eficientă pot opta ca documentele de la Direcția de Taxe și Impozite să le fie comunicate prin e-mail sau prin fax, fiind necesară doar o simplă cerere în acest sens.

“Orice măsură care înseamnă hârtii în minus în relația dintre cetățeni și instituțiile publice este un câștig. A intrat în vigoare hotărârea pe care am inițiat-o potrivit căreia severinenii pot opta, printr-o simplă cerere, ca actele fiscale emise de Direcția de Taxe și Impozite să le fie comunicate prin e-mail sau fax. Comunicarea este mai rapidă, mai eficientă și se elimină eventualele erori, fără a neglija și faptul că se face o economie serioasă la bani publici (costurile totale de transmitere a unui document prin plic sunt de 8 lei)”, spune viceprimarul Cîrjan..

Avantajele acestei măsuri ar fi că se evită erorile, eventualele întârzieri în comunicarea actelor. Pentru Primărie poate însemna o economie majoră, în condițiile în care comunicarea unui singur document costă în jur de 8 lei, banii economisiți putând fi direcționați către investiții pentru comunitate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.