Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Țigări de contrabandă confiscate de la o femeie

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au depistat o femeie, care transporta aproximativ 500 de pachete cu țigări de contrabandă  și pe care urma să le comercializate ilegal în Drobeta Turnu Severin.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți au organizat la sfârșitul săptămânii trecute  o acțiune, în baza unor informații, pe linia combaterii traficului cu produse accizabile.

În urma efectuării acțiunii, în zona „Piața Lucian”, a fost depistată T.E., în vârstă de 43 de ani, care deținea într-un sac de culoare neagră, cantitatea de 500 de pachete cu ţigări marca „Ashima”, fără marcaje fiscale. Femeia a declarat că intenţiona să comercializeze ţigările pe piaţa neagră din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Ţigările, în valoare totală de 6.000 de lei, au fost confiscate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.