Skip to content
Focus

Primarul comunei Butoiești anunță că îl susține pe Klaus Iohannis președinte

Președintele Klaus Iohannis are în Mehedinți și susținerea unor primari care nu sunt ai PNL. Primarul comunei Butoiești a anunțat recent că îl susține pe Klaus Iohannis la alegerile de duminică, 10 noiembrie.

#KlausIohannisPreședinte #ÎmpreunăPentruRomâniaNormală – Ca primar, ales să vă reprezint interesele, m-am concentrat să duc la bun sfârșit proiectele de care știu că avem nevoie în comunitatea noastră. Îmi doresc să fiu un primar gospodar, să se vadă că avem o comună frumoasă, dezvoltată. M-am zbătut să obțin fonduri, să îi trag la răspundere pe cei care nu și-au respectat promisiunile față de voi (vezi Mehedinți Gaz), ca să ne îmbunătățim nivelul de trai. Acum, când ne aflăm la o răscruce de drumuri, când mai sunt câteva zile și trebuie să ne alegem președintele, m-am gândit să vă spun care este alegerea mea. Eu îl susțin pe Klaus Iohannis Președinte! Pentru că este un președinte care a lucrat cu și pentru cetățeni. A dat dovadă, încă de pe vremea când era edil, că poate gestiona activitățile pentru a aduce plus valoare în comunitatea pe care o conduce! Și pentru asta am încredere că este cel mai bun președinte pe care îl poate avea țara noastră! Împreună, punem cu toții umărul, la România pe care ne-o dorim. #KlausIohannisPreședinte”, este mesajul postat de Valentin Sălceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.