Skip to content
Recent

Un uliu rănit a fost salvat de autorități

Garda de Mediu Mehedinți a comunicat joi, 24.06, printr-o postare pe pagina oficială a instituției, că în ziua de miercuri, pe data de 23.06, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat cu privire la faptul că în localitatea Eșelnița, în zona păstrăvăriei, se află o pasăre rănită, mai exact un uliu, care este o specie protejată.

Astfel, angajații Biroului pentru Protecția Animalelor au solicitat eliberarea unei autorizații de acceptare a transportului păsării la o unitate sanitar-veterinară.

„A fost constituită o comisie formată din reprezentanții IPJ Mehedinți, Agenției pentru Protecția Mediului Mehedinți, Autorității Publice Teritoriale Sanitar-Veterinare Mehedinți, Colegiul Medicilor Veterinari Mehedinți și Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Mehedinți, care printr-o decizie comună au aprobat transportul uliului rănit la o unitate sanitar-veterinară din municipiul Drobeta-Turnu-Severin, județul Mehedinți. Cu ocazia deplasării la fața locului, s-a constatat că pasărea era într-o poziție statică, fiind în incapacitate locomotorie, motiv pentru care s-a procedat la ridicarea, transportul și plasarea acesteia în custodia medicului veterinar reprezentant al Colegiului Medicilor Veterinari Mehedinți, pentru îngrijire medicală sanitar-veterinară de specialitate.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.