Skip to content
Focus Recent Social

Vești proaste pentru români în 2019: Dragnea extinde taxa pe lăcomie la persoane fizice

Scandalul legat de OUG dată de Guvernul Dăncilă pare departe de a se fi încheiat. Senatorul PNL Florin Cîțu avertizează că în 2019 liderul PSD va extinde taxa pe lăcomie la persoane fizice.

În 2019 Dragnea extinde taxa pe lăcomie la persoane fizice! Domnule Tăriceanu și cu aceasta taxă sunteți de acord? Spuneți public. Nu mai este niciun secret. Bugetul este praf. Banii din taxarea băncilor, jocurilor de noroc, energie, CAS la veniturile altele decât salariile, contracte part-time, supraaciză, TVA defalcat nu ajung. La ordinul lui Vâlcov, CNSP a început să calculeze banii care ar ajunge la buget din aplicarea acestei taxe. Exact acum când românii sunt ocupați cu sărbătorile de iarnă”, a anunțat liderul liberal.

Florin Cîțu susține că se lucrează la două variante, în Guvernul PSD.

Se lucrează la două variante. Prima, propusă de Teodorovici, taxează suplimentar salariile mai mari decât salariul unui ministru. Dar veniturile la buget sunt mici în această variantă. A doua, propusă de Vâlcov, taxează suplimentar veniturile – averea. ANAF face o evaluare la prețul pieței a bunurilor deținute de o familie și suprataxează veniturile peste un anumit prag. Să fie mai clar, taxeaza activele dar și producția personală în cazul în care aveți livezi, stupi etc. Ținta veniturilor la buget din această taxă este de 4.6 miliarde lei în 2019”, este mesajul de alarmă transmis de parlamentarul liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.