Skip to content
Ediția de astăzi Recent

VIDEO Velier sub pavilion Belgia, salvat pe Dunăre de polițiștii de frontieră mehedințeni

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II au intervenit în sprijinul unor cetăţeni români aflaţi pe un velier, pe fluviul Dunărea, pentru aducerea acestora, în condiții de siguranță la mal, întrucât în zona respectivă era instituit un cod portocaliu de vreme severă.

Echipajul unei ambarcațiuni rapide din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II, în timp ce se afla în misiune pe Dunăre, a fost solicitat de pasagerii velierului Epsilon, sub pavilion belgian, pentru a interveni în sprijinul acestora, având probleme la propulsia ambarcațiunii. Velierul a plecat din Belgia și avea ca destinație portul Constanța.

”La bordul ambarcațiunii se aflau trei cetățeni români, care au fost acostați la pontonul poliției de frontieră, km.flv.864,5, în condiții de siguranță, întrucât în zona respectivă era instituit un cod portocaliu de vreme severă. În data de 29.07.2019, ora 06.00 aceștia și-au continuat călătoria în condiții de siguranță”, a precizat Corina Moraru, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.