Skip to content
Focus Recent

Viorica Dăncilă a ”debutat” în online – Are pagină de Facebook

Premierul Viorica Dăncilă a debutat în forță în mediul online. Și-a făcut pagină de Facebook, iar primul mesaj postat promite că ”luptă” pentru normalitate și este deschisă dialogului.

Succesul nu e final, eșecul nu e fatal: ceea ce contează e curajul de a continua”, spunea Churchill. Îmi doresc ca atât colegii mei, cât și colegii din opoziție, să asculte și să țină minte aceste vorbe. Din dragoste și responsabilitate pentru România, e momentul să ne aducem aminte de rațiunile care ne-au făcut să ne implicăm pentru acest viitor al construcției, și nu cele ce ne despart. Sunt absolut convinsă că ne dorim cu toții binele acestei țări. Din respect pentru români, noi, politicienii, avem datoria dialogului și a consensului, a maturității politice și a acțiunilor responsabile. În ceea ce mă privește, vă asigur pe toți că voi face tot ce-mi stă-n putință să readuc agenda publică pe traseul normalității, al decenței și al asumării, pentru stabilitate și coerență politică și guvernamentală. De astăzi mă puteți găsi și aici, pe această pagină. Îmi doresc dialog și construcție, cu și pentru oameni”, este mesajul postat de premierul României.

Românii nu s-au ”lăsat” rugați și au început dialogul, în forță, cu premierul României. Postarea are în mai puțin de 13 ore aproape 4.000 de comentarii.

Printre cei care vor să discute cu Viorica Dăncilă, în mediul online, sunt politicieni, jurnaliști, influenceri online, dar și oameni obișnuiți. În general, majoritatea comentariilor sunt ironice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.