Skip to content
Focus Recent

Facebook a șters niște pagini care promovau PSD-ul prin informații părtinitoare – Mesajele erau transmise inclusiv pe pagina lui Aladin Georgescu

Cu scopul de a combate răspândirea de informații false sau parțial verificate cei de la Facebook au anunțat că au șters mai multe pagini care promovau acest tip de conținut. Au șters inclusiv pagini și conturi din România, care „promovau o naraţiune pozitivă” faţă de PSD.

Am eliminat şi 31 de Pagini, Grupuri şi conturi Facebook pentru implicarea într-un fals comportament coordonat, ca parte a unei reţele care a funcţionat în România şi a folosit o combinaţie de conturi false şi câteva conturi autentice pentru a-i induce în eroare pe alţii despre cine erau şi despre ce anume făceau”, se arată în comunicatul transmis de Facebook.

Reprezentanții Facebook au precizat că au luat aceste decizii după ce au constatat că administratorii de Pagini şi deţinătorii de cont au postat de obicei despre ştiri locale şi probleme politice, cum ar fi noutăţi părtinitoare publicate sub semnături false, în sprijinul Partidului Social Democrat (PSD).

”Ei au împărtăşit, de asemenea, conţinut care incita la dezbinare şi au promovat conţinut găzduit de câteva domenii care se prezentau ca site-uri de ştiri. Deşi oamenii din spatele acestei activităţi au încercat să-şi ascundă identităţile, analiza noastră manuală a constatat că o parte din această activitate a fost legată de o persoană asociată Partidului Social Democrat”, se mai arată în comunicat.

Cei de la Facebook au dat și câteva exemple cu mesajele postate pe paginile în cauză:

Mesaje de pe Anti Fake News sunt adesea postate pe pagina de Facebook a președintelui PSD Mehedinți Aladin Georgescu și pe pagina de Facebook a PSD Mehedinți.

Exemple:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.