Skip to content
Administrație locală Recent

Aladin Georgescu promite modernizarea Secției de Psihiatrie

Se conturează planurile pentru modernizarea secției de psihiatrie a Spitalului Județean, din județul Mehedinți. În cadrul unei ședințe de îndată a Consiliului Județean au fost aprobați indicatorii tehnico-economici actualizați – faza DALI pentru obiectivul de investiții „Reabilitare/modernizare pentru creșterea eficienței energetice a Pavilionului Psihiatrie I și II”, proiect finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional.

Necesitatea unei astfel de hătărâri a venit după ce, în cursul anului 2018, după semnarea contractului de finanţare, lucrarea a fost scoasă la licitație pentru proiectare și execuție, dar nu s-a depus nicio ofertă, deşi procedura s-a repetat de două ori. Echipa de proiect a analizat cauzele care au generat această situaţie și a constatat că la nivelul anului 2019, valoarea maximă estimată a contractului ce urma a fi atribuit, de 2,053,428.92 lei fără TVA, necesită actualizare. În acest sens, i s-a solicitat proiectantului actualizarea devizului general, cu precizarea de a avea în vedere preţurile actuale de piaţă ale materialelor şi aplicarea prevederilor art. 71 din OUG 114/2018, cât și prevederile art. 15 din OUG 43/2019. Diferenţa dintre valoarea inițială şi cea nou calculată/ actualizată, în cuantum de 775 mii lei este neeligibilă şi reprezintă contibuţie a Consiliului Județean Mehedinţi. Astfel, în urma votului de astăzi al consilierilor județeni, valoarea totală a investiției pentru modernizarea Pavilionului Psihiatrie este de 3,2 milioane lei, iar în perioada imediat următoare se va relansa procedura de achiziție”, a anunțat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.