Skip to content
Focus Recent

Brexitul a fost amânat până pe 31 octombrie

Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană până pe 31 octombrie, având opţiunea să părăsească blocul european chiar mai devreme dacă premierul Theresa May poate obţine susţinerea Camerei Comunelor pentru acordul Brexitului, scrie The Guardian.

După o dezbatere maraton de şase ore între liderii UE, aceştia i-au oferit lui May o amânare mai lungă decât cea până pe 30 iunie cerută de premierul britanic.

Amânarea este atât de flexibilă precum mă aşteptam şi este un pic mai scurtă decât mă aşteptam dar este destul timp pentru a fi găsită o soluţie”, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la o conferinţă de presă care a început după ora locală 02:00 (03:00 ora României). El a precizat: „Vă rog să nu irosiţi acest timp”.

Uniunea Europeană va organiza un summit simbolic în iunie pentru a evalua comportamentul Marii Britanii ca stat membru, în urma unei intervenţii a preşedintelui francez Emmanuel Macron privind nevoia de a evita o Marea Britanie care să submineze proiectul european.

Citește mai departe pe PSNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.