Skip to content
Focus Recent

Editorial: Protestul diasporei … Timpul nu mai are răbdare cu voi!

Sfârșitul de săptămână a fost unul zbuciumat pe scena publică din România. Protestul diasporei anunțat pentru ziua de vineri se pare că a mobilizat mai multe forțe și energii negative decât ne așteptam mulți dintre noi.

La protest au participat peste 50.000 de persoane, fie români care au venit special în Piața Victoriei de la mii de kilometri depărtare, fie bucureșteni sau din alte județe ale țării, cu toții s-au adunat să își exprime nemulțumirea față de actualul Guvern și de metodele celor de la PSD&ALDE de a conduce țara.

Din nefericire, protestele s-au transformat pe alocuri într-0 scenă a violenței, a imposturii, a manifestării urii. Jandarmii au dat cu gaze lacrimogene, iar unii instigatori au agresat mai mulți jandarmi, unul dintre aceștia fiind internat în stare gravă la spital. Peste 450 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma ciocnirilor violente din timpul protestelor, asta în timp ce instigatorii au incendiat diverse zone, au aruncat cu borduri şi cu sticle spre jandarmi.

Modul în care au acționat jandarmii a fost sancționat de președintele României, dar și de reprezentanții partidelor de Opoziție. Și președintele PSD Liviu Dragnea a ”condamnat” violența din timpul protestului.

Toată lumea a aruncat cu acuzații în stânga și dreapta și până la aflarea adevărului va fi nevoie să mai așteptăm, dar acum avem ocazia să ne uităm la ”tabloul” care relevă starea de fapt a României actuale, care nu poate fi negată.

Avem o majoritate profund nemulțumită de direcția în care merge România, chiar dacă nemulțumirile nu sunt toate aceleași, există totuși numitorul comun: nu e bine! Avem o altă majoritate care îi acuză, conștient sau inconștient, pe cei care își doresc mai mult că viziunea lor cu privire la viitorul prosper al țării înseamnă de fapt trădarea de țară.

Mai avem o majoritate care nu mai are răbdare, orice stimulent care îi poate îmbunătăți viața azi este binevenit și nu mai contează câte suflete au fost vândute diavolului pentru asta. Ziua de mâine este prea departe, iar cei ce rămân se vor descurca ei cumva. Nu mai au răbdare pentru strategii pe termen lung sau mediu, nu mai au timp să spere că pentru a îmbunătăți ceva trebuie să faci uneori sacrificii.

Mai avem o parte ”privilegiată” sau cel puțin așa se consideră, pentru că momentan se agață de piciorul puterii, deci este dispusă să facă orice compromis pentru a-și păstra privilegiile. Așa că se vor folosi de orice tehnici atunci când bunăstarea le este amenințată de oameni cu principii. Au și ei principii, dar cu totul diferite de ale celor, care de exemplu, au vrut să vină în piață să spună că s-au săturat ca alții să își bată joc de ei.

Și cu atât de multe fracturi și scopuri diferite ne-am trezit vineri seara că asistăm la un fel de întoarcere în timp, când România scăpa de dictatura comunistă și mulți încercam să învățăm să ne mișcăm liberi, dar pentru asta am trecut prin multe incidente violente.

Chiar dacă poate părea un cuvânt demodat, lipsit de semnificație, totuși anul acesta celebrăm Centenarul. Însă dacă ne uităm în urmă, de la 1 ianuarie până astăzi, pare că de fapt unii încearcă să șteargă această sărbătoare cu scene de scandal, violență, să semene tensiuni, manipulări și dezinformări.

Pentru a ”deturna” relele intenții e nevoie să luăm o pauză și să ne aplicăm asupra teoriei, ca să înțelegem mai bine cum putem acționa împreună pentru a obține un rezultat dorit pentru țara noastră.

Pentru ca oamenii să se avânte fără reținere într-o acțiune de schimbare radicală, ei trebuie să fie profund nemulțumiți, însă nu resemnați, și trebuie să aibă senzația că, deținând o doctrină solidă, un lider infailibil sau niște tehnologii noi, primesc acces la o sursă inepuizabilă de putere. Le mai trebuie o imagine extravagantă asupra perspectivelor și posibilităților viitorului. În cele din urmă, dificultățile presupuse de vasta lor întreprindere trebuie să le fie complet necunoscute. Experiența este un handicap. Oamenii care au declanșat revoluția franceză nu aveau nici un fel de experiență politică. La fel au stat lucrurile cu bolșevicii, naziștii și revoluționarii din Asia. Omul cu experiență de alătură târziu”…. Mișcările sociale dispun de o capacitate colectivă de a sesiza deviațiile, deturnările sau manipulările. Infrastructura emoțională de grup degajează un fel de ”înțelepciune colectivă”, ce protejează grupurile de mesaje și profeții false. (…) Alte cercetări au arătat că participanții la o mișcare sunt cu nimic mai iraționali decât neparticipanții. Dimpotrivă, studierea eșantionelor de protestatari a arătat că dominanți sunt indivizii raționali, integrați social și cu responsabilități sociale. În mod similar, difuziunea mișcărilor sociale a primit diferite explicații pe care le numim dependente de cale (path dependent), în sensul că odată elaborate în interiorul unei teorii, consecințele merg până la capăt. Astfel că difuziunea a fost pe rând explicată drept contagiune, imitație, sugestie, reacție circulară.”

Și pentru că s-au auzit după sau înainte de protest cuvinte mari, precum ”lovituri de stat”, avem și pentru asta un răspuns, pentru cei care vor să îl afle cu adevărat.

Diferența este aceasta: o lovitură de stat are ca țintă schimbarea puterii politice, o mișcare socială are ca obiectiv schimbarea societății. Teoretic, indiferent dacă sunt moderate sau radicale, acțiunile colective prin care se neagă o ordine socială sau politică, se solicită un drept sau se refuză o obligație sunt asociate cu politica de contestare. Din această perspectivă, mișcările sociale sunt situri de contestare, adică acțiuni colective alternative generate de blocarea sau limitarea accesului la mecanismele instituționale ordinare de producție și reproducție a vieții sociale. Când accesul la mecanismele sociale existente este restricționat, cel mai probabil oamenii vor încerca să le schimbe. Când și accesul la schimbare le este restricționat, contestarea violentă și deci schimbarea prin mecanisme extraordinare rămân unele dintre opțiuni. De aceea, spre deosebire de politica de rutină, prin politica de contestare înțelegem acțiunea colectivă extraordinară ce presupune interacțiunea episodică, publică și colectivă între autorii revendicărilor și obiectul acestora atunci când a) cel puțin un guvern este reclamant, obiect al revendicărilor sau parte a revendicării și când b) revendicările, în cazul în care sunt satisfăcute, afectează interesele a cel puțin unuia dintre solicitanți”.

Da, mii de români își doresc schimbarea, în timp ce unii încearcă să se opună cu toată forța. Vor fi nevoie de multe explicații și răspunsuri cu privire la incidentele de vineri seara, însă ceea ce cu siguranță pot spune este faptul că din ce în ce mai mulți ne dorim altceva pentru România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.