Skip to content
Ediția de astăzi Focus Recent Social

În ajunul Crăciunului, liberalii au încheiat campania „Am venit să dăruim”

 

Săptămâna aceasta, PNL Mehedinți, prin organizația de femei și cea de tineret, a desfășurat o serie de acțiuni caritabile pentru copii mai puțin norocoși, sub sloganul „Am venit să dăruim”.

“Noi credem în puterea exemplului și considerăm că și alții ar putea să ne ia exemplul pentru ca mai multe persoane, tineri sau mai în vârstă, să se poată bucura de aceste sărbători de iarnă”, a spus Daniel Cîrjan viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Liberalii au ajuns la copiii din 7 centre de specialitate din Drobeta Turnu Severin cu brazi de Crăciun, decorațiuni, dulciuri și fructe proaspete.

Este vorba de Centrul Multifuncţional pentru Tinerii în Dificultate, Complexul de Servicii Sociale pentru Copii, Centrul de Primire în Regim de Urgenţă, Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copii Străzii, Centrul de Plasament pentru Copiii cu Dizabilități, Centrul Sfântul Nicodim Gura Văii și Centrul maternal Sfânta Ana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.