Skip to content
Ediția de Astăzi Focus Recent

Iohannis a făcut marele anunț

Președintele Klaus Iohannis a susținut joi, 4 octombrie, un discurs cu ocazia aniversării a 200 de ani de la fondarea Universităţii Politehnica București. Cu această ocazia șeful statului a anunțat că în curând va anunța rezultatele proiectului „România educată”, pe care l-a inițiat în urmă cu mai bine de doi ani.

”Nu aș vrea să insist mai mult pe aceste aspecte. Cea mai mare parte a dezideratelor pe care le-am menționat au fost enunțate cu ocazia dezvoltării documentelor de lucru din cadrul proiectului „România educată”, pe care l-am inițiat în urmă cu mai bine de doi ani. Consiliul Național al Rectorilor a fost un partener de nădejde în acest demers și vă mulțumesc pe această cale! Vom lansa, în curând, rezultatele proiectului, așa că vă invit, stimați rectori, să ne oferiți în continuare opiniile dumneavoastră pe marginea documentelor elaborate. Mai mult, contribuția dumneavoastră este relevantă și în contextul dezbaterii pe marginea bugetului Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2021-2027. Eu voi susține, atât pe plan intern, cât și în Consiliul European, interesele învățământului românesc. Dar, evident, este nevoie ca vocea sistemului universitar să se facă auzită pentru a promova mai clar aceste interese”, a declarat președintele,

Klaus Iohannis i-a îndemnat pe rectori să fie cei care se implică activ în facilitarea dezvoltării economice și sociale a României, dar și în consolidarea democrației și a statului de drept.

Dacă tot am vorbit despre nevoile României în relație cu sistemul universitar, cred că este important să menționez și reușitele de până acum, mai ales într-un an de bilanț cu ocazia Centenarului. În ultima perioadă, am văzut cum creșterea economică s-a concentrat în mod copleșitor în marile centre academice, care au reușit să atragă investiții, adesea în domenii care utilizează tehnologii de vârf. Universitățile au capacitatea de a transforma orașul și regiunea în care se află. Acest rol poate fi baza unei diversificări a misiunii universităților, care își pot asuma, cu prioritate, formarea de specialiști. Stimați rectori, Închei prin a vă mulțumi încă o dată pentru cooperarea de până acum în identificarea unei viziuni pe termen lung pentru învățământul românesc. Vă încurajez să fiți voci puternice în facilitarea dezvoltării economice și sociale a României, dar și în consolidarea democrației și a statului de drept. Mediul universitar rămâne unul dintre pilonii esențiali ai democrației de astăzi și unul dintre păstrătorii acesteia pentru generațiile de mâine. România își poate realiza destinul și atinge obiectivele naționale doar cu ajutorul educației și cercetării, iar universitățile, și de acest lucru sunt convins, vor juca un rol fundamental în devenirea națiunii noastre”, a mai declarat șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.