Skip to content
Ediția de astăzi

Ludovic Orban și-a depus oficial candidatura la funcția de președinte al PNL

Președintele Ludovic Orban și-a depus ofic

”Mi-am depus oficial candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal pentru un nou mandat, împreună cu moțiunea care prezintă viziunea mea despre evoluția PNL. Au fost alături de mine foarte mulți colegi cărora le mulțumesc pentru că și-au manifestat sprijinul prin prezența lor la acest eveniment. Știu că mulți au avut de pierdut pentru că și-au declarat public susținerea pentru mine. Le cer eu scuze în numele colegilor mei care consideră că delictele de opinie trebuie pedepsite prin decizii administrative ostile. Foarte mulți dintre liberali mă susțin fără a avea ceva de câștigat în plan personal. Mă susțin pentru că mă cunosc, știu cine sunt, și pentru că am petrecut împreună o mulțime de momente mai bune, mai rele, în toate bătăliile pe care le-am dat, în care eu nu am stat ca un general în timpul bătăliei servind masa, ci am participat în prima linie, alături de membrii PNL”, a declarat liderul liberal.
Orban a precizat că trebuie să facem campanie altfel, în felul nostru, arătând că în primul rând este important să câștige nu o persoană sau alta din PNL ci Partidul Național Liberal și România.
Trebuie să ne ridicăm deasupra acestor jocuri oportuniste de moment și a unor câștiguri efemere care sunt promise de unii și de alții și să gândim vizionar, la direcția în care vrem să ducem România, la cum vrem să arate PNL și la cum vrem să acționeze partidul pentru a-și îndeplini vocația de dezvoltare a României.
Obiectivul meu este să încep procesul de recâștigare a încrederii românilor în PNL, să refac prestigiul partidului nostru și să cresc performanța guvernamentală, să asigur coeziunea în coaliția de guvernare și capacitatea de a pune în practică programul pe care ne-am angajat în fața românilor că îl vom realiza”, a mai completat acesta.
Ludovic Orban a spus că moțiunea lui este o moțiune liberal-conservatoare.
Pe lângă valorile liberale fundamentale: libertatea, proprietatea privată, egalitatea de șanse, respectarea cu sfințenie a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, libera competiție între cetățeni, competiția liberă între actorii economici, noi susținem valori liberale fundamentale pe care PNL le-a avut permanent în acțiunea sa politică și în programele sale politice. PNL este un partid care susține instituții fundamentale în societatea românească: Biserica, familia, satul românesc, cultura românească. Am încredere în discernământul colegilor mei, cei curajoși, cărora nu le este frică să își afirme opțiunea.
Noi suntem un partid național liberal cu rădăcini adânci în istoria României, care s-a născut practic din specificul românesc și din tot ceea ce ne dă identitate și personalitate. Iar PNL trebuie să rămână ceea ce a fost din 1875 până astăzi, partidul care exprimă cu adevărat nevoile și speranțele poporului român și care se bate pentru apărarea intereselor fundamentale ale României”, a mai spus președintele PNL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.