Skip to content
Administrație locală Recent

Ministrul Energiei mehedințeanul Popescu: Romgaz a înființat o sucursală la Severin! Finalizăm extinderea gazului și rezolvăm problema încălzirii

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu a anunțat că Romgaz a înființat o sucursală la Severin ceea ce înseamnă că se va implica inclusiv în proiectele de dezvoltare ale Mehedinți Gaz, pentru a fi finalizată mai repede extinderea rețelei de gaz din Severin.

Ne ținem de cuvânt! Romgaz a înființat o sucursală la Severin. Se va finaliza extinderea rețelei de gaz în Drobeta Turnu Severin și, totodată, avem soluții pentru a rezolva și problema încălzirii și a apei calde. Societatea se va implica în proiectele de dezvoltare şi furnizare ale Mehedinți Gaz, respectiv în vederea dezvoltării proiectului ”Puncte termice pentru producerea de energie termică”. Drept urmare, severinenii vor putea alege: cei care vor vrea să își pună centrale de apartament o pot face, iar ceilalți vor putea opta pentru centralele de cartier”, a anunțat ministrul Energiei.

Virgil Popescu precizează că Romgaz se va implica și în dezvoltarea primei centrale de de producere a energiei electrice, pe gaz și energie verde, de la Halânga.

Totodată, Romgaz, prin sucursala de la Severin, se va implica în proiectul de dezvoltare al primei centrale de producere a energiei electrice, pe gaz și energie verde, de la Halânga. Direcțiile prioritare de investiții ale Romgaz sunt orientate către: Centrala Electrică prin integrarea producției de energie electrică din surse regenerabile (RES) cu producția de hidrogen, prin intermediul unei unități de producție energie electrică pe bază de gaze naturale (CCGT) de dimensiuni medii 200 MW la Tr. Severin – Halânga. Prin acest proiect se va transforma o sursă de poluare într-un generator de energie curată – 50 MW parc fotovoltaic. Vor fi ecologizate 96 de hectare de teren contaminat (poluare cu pulberi din depozitul de zgură și cenușă), care afectează comunitățile limitrofe pe o rază de 50 de km. Terenul va fi transformat într-un câmp de fotovoltaice, care va genera energie curată pentru comunitate. Prin instalarea panourilor care vor produce 50 MW noi și curați vor fi generați peste 100 GWH generați pentru aproximativ 15.000 de gospodării”, a mai explicat ministrul Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.