Skip to content
Ediția de astăzi Lifestyle

Obezitate: Doi din 10 români au risc cu 50% mai mare să moară de COVID-19

Riscul persoanelor obeze de a se îmbolnăvi de COVID-19 este cu aproape 50% mai mare faţă de riscul celor cu greutate normală, iar riscul de a deceda este în medie cu 48% mai mare.

În anul 2016 România a avut o prevalenţă a obezităţii la adulţi între 20 – 29,9 %, tendinţa de la an la an fiind de majorare a cazurilor, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În primele luni de la declararea pandemiei la nivel mondial şi apariţia primelor rapoarte ştiinţifice, au fost identificate câteva boli cronice asociate cu risc de dezvoltare a formelor severe de COVID-19 şi de deces. Acestea erau hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, boala coronariană şi bolile cronice pulmonare obstructive. Ulterior, obezitatea a fost adăugată pe lista acestor boli cronice care întunecă prognosticul celor care contractează infecţia cu SARS-CoV-2. Este vorba în special de obezitatea moderată şi severă, cu un indice de masă corporală (IMC) peste 35 kg/m², ceea ce înseamnă că persoanele respective au cu peste 25-30 kg în pus faţă de greutatea normală pentru înalţimea lor”, susţine dr. Bala, pentru Adevărul.

CE POT FACE PERSOANELE CU OBEZITATE PENTRU A REDUCE RISCURILE?

Pentru a evita infecţia cu SARS-CoV-2,  medicul recomandă persoanelor cu obezitate să respecte cu stricteţe recomandările generale de limitare a infecţiei cu acest virus:

  • Evitarea zonelor aglomerate,  păstrarea distanţei sociale de 2 m atât în interior cât şi în exterior
  • Spălatul foarte frecvent al mâinilor, cu apă şi săpun, minim 20 secunde. Acest gest este foarte important la locul de muncă, acolo unde petrecem 8 ore zilnic şi este obligatoriu la revenirea în locuinţă
  • Utilizarea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun, precum şi în exterior în zonele aglomerate. Masca poate crea un disconfort mai mare la persoanele cu obezitate, mai ales că în timpul unor eforturi chiar mici, pot avea senzaţia de lipsă de aer. Dar protecţia pe care o oferă purtatul măştii este mult mai importantă decât eventualul disconfort!
  • Nu se administrează medicamente antivirale şi nici antibiotice fără prescripţie medicală
  • Tratamentele cronice pentru diabet, hipertensiune, boli cardiovasculare, boli pulmonare cronice, etc trebuie continuate conform recomandărilor; asiguraţi-vă că aveţi suficiente rezerve de medicamente.
  • Dacă aveţi nevoie de reînnoirea prescripţiei medicale, contactaţi medicul de familie sau medicul specialist; ori de câte ori este posibil, recurgeţi la consultaţii telefonice şi la eliberarea reţetei prin mjloace la distanţă.”

Totodată, recomandă ca aceste persoane să fie atente și la alimentație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.