Skip to content
Ediția de astăzi Focus Recent

Prefectul de Mehedinți: Aladine, ia mâinile de pe Spitalul Județean!

Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, îi atrage atenția președintelui CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, că emiterea unei noi dispoziții de numire a managerului la  Spitalul Județean de Urgențe Drobeta Turnu Severin este ilegală și abuzivă.

După ce s-a lăudat pe rețelele de socializare cu marile sale ”realizări” de la Spitalul Județean, prefectul Cristinel Pavel taxează dur afirmațiile lui Aladin Gigi Georgescu și amintește situația în care se afla spitalul la momentul în care s-a intrat în epidemia de coronavirus:

”Spitalul Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Mehedinți, a intrat total nepregătit în această criză sanitară. Lucrurile au intrat pe un făgaș normal cu ajutorul Guvernului și a unor sponsorizări importante.

În timp ce președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Gigi Georgescu, se lăuda pe rețelele de socializare că va achiziționa un aparat Real Time PCR, dar nu a făcut nimic în acest sens, spitalul a primit trei astfel de aparate, două prin sponsorizări și unul achiziționat de Ministerul Sănătății, care asigură testarea pentru Covid-19. De asemenea, ISU Mehedinți a repartizat în mai multe rânduri echipamente de protecție pentru personalul medical din loturile de echipamente achiziționate de Guvernul României.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Gigi Georgescu,  declară acum cu nerușinare cât de preocupat a fost de soarta acestui spital și ne spune că a atras fonduri pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, că a avut grijă ca în timpul crizei generate de COVID 19, personalul medical să aibă echipamente de protecție și echipamente medicale pentru tratarea pacienților, că a achiziționat aparatură de specialitate.

Este incredibil să le vorbești mehedințenilor despre ”modernizarea” acestui spital. Nimic nu ilustrează mai pregnant mizeria în care se zbate acest spital decât acele imagini care au uimit o țară întreagă cu mâncarea pacienților plimbată pe la subsolul insalubru al spitalului”.

Aladin Gigi Georgescu continuă să împiedice activitatea managerului Victor Maliborschi, numit prin ordin al ministrului Sănătății încă din data de 3 iulie a.c.

”Dar tupeul acestui individ depășește orice limite. După ce a schimbat în plină pandemie managerul spitalului și a numit ilegal un medic pensionar care nu avea dreptul să ocupe această funcție, acum nu respectă un ordin al ministrului Sănătății, prin care a fost numit un manager pe perioada stării de alertă. Sub conducerea medicului pensionar la spitalul județean a izbucnit un puternic focar de coronavirus, care a afectat personalul medical din trei secții, dar și pacienți internați acolo. Acum, avocatul de la Vânju Mare, Aladin Gigi Georgescu, dă lecții de drept la toată lumea, în loc să respecte legea.

I-am atras atenția că emiterea unei noi dispoziții de numire a managerului interimar al Spitalului Județean de Urgențe Drobeta Turnu Severin este nu doar nelegală, ci și abuzivă, dar Aladin Gigi Georgescu continuă să sfideze legea.

În calitate de garant al respectării legii în județul Mehedinți, voi utiliza toate pârghiile legale, inclusiv cele conferite de legea penală, pentru menținerea legalității.  

Spitalul Județean nu este un SRL al Consiliului Județean Mehedinți, în care acest avocat de la Vânju Mare să ia decizii după capul lui și pentru interesele sale, este un spital public care trebuie să servească comunitatea locală”, a mai declarat prefectul Cristinel Pavel.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.