Skip to content
Administrație locală

Vineri, 9 aprilie, se votează bugetul municipiului Drobeta-Turnu-Severin

Vineri, 9 aprilie, are loc ședința extraordinară a Consiliului Local al municipiului Drobeta-Turnu-Severin, prilej prin care aleșii vor aproba bugetul local din anul 2021.

„Conform discuțiilor și analizelor de la nivelul executivului primăriei, s-a creionat proiectul de buget pentru anul curent, iar Consiliul Local va acorda votul final, în ședința extraordinară de vineri, 9 aprilie. Acest buget este construit, în primul rând, pentru continuarea lucrărilor începute, mai exact reabilitarea străzilor, construirea parcărilor și al locurilor de joacă, precum și altele. De asemenea, o atenție deosebită este alocată documentațiilor de pregătire, a următoarei perioade, pentru finanțare europeană. Totuși, pandemia și-a spus cuvântul, așa că trebuie precizat următorul aspect, acela că bugetul va fi mai mic în comparație cu anii precedenți.”, a declarat Daniel Cîrjan, viceprimarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.