Președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu a anunțat că liberalii au depus un amendament, la legea offshore, care prevede ca veniturile încasate din exploatările de gaze din Marea Neagră să fie folosite pentru finanţarea dezvoltării distribuţiei de gaze naturale către populaţie. Asta în contextul în care legea a fost modificată recent, iar administrațiile locale au posibilitatea să facă mai ușor proiecte de distribuție a gazelor naturale.
”Legea, în momentul de faţă, care a ieşit spre promulgare şi s-a întors regimul fiscal pentru offshore era mai împovărător decât pentru onshore. Şi noi şi PSD, în Comisia de Industrii, am susţinut acelaşi mecanism de impozitare. Din păcate, Ministerul de Finanţe nu a putut să vină să ne spună, în timp util, care este impactul… Ne dorim ca aceste venituri să se întoarcă în sectorul energetic. În comisie am depus un amendament prin care veniturile încasate din exploatările de gaze din Marea Neagră să fie folosite pentru finanţarea dezvoltării distribuţiei de gaze natural către populaţie, având astfel posibilitatea ca, în 10 ani, să ajungem de la 35% suprafaţă acoperită de reţeaua de distribuţie de gaze, la 60% şi să finanţăm industriile prin ajutoare de stat”, a declarat liderul liberal.
Totodată, deputatul PNL a mai spus că europarlamentarii din PNL vor ridica la nivel european problema consumatorului vulnerabil.
„Vrem o definiţie la nivel european a consumatorului vulnerabil şi cred că o vom obţine. Astfel, să stabilim un prag minim de venit pentru consumatorii europeni vulnerabil, care îi va avantaja pe consumatorii români care au venituri mai mici decât media europeană, şi o schemă de finanţare, aşa cum este în agricultură, să încercăm să atragem bani europeni pentru subvenţia consumatorului vulnerabil European. M-aş bucura dacă va putea fi ridicată această problem de către Guvernul României, având preşedinţia în 2019„, a mai declarat acesta.