Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi Recent

Puteți monitoriza aleșii locali din Severin – Ședințele de CL vor fi transmise live

Cetățenii care sunt interesați de activitatea primarului municipiului Drobeta Turnu Severin și a consilierilor locali pot face o monitorizare mai atentă în viitorul apropiat.

A fost aprobată hotărârea propusă de viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin care prevede ca toate ședințele ordinare, extraordinare și de îndată ale Consiliului Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin să fie transmise în direct, prin intermediul canalului Youtube, cu distribuire pe pagina web a Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin, precum și pe rețelele de socializare.

Potrivit principiului transparenței, autoritățile publice au obligația să-și desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regula. Considerând că membrii Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin au fost aleși de cetățeni prin votul exprimat democratic, hotărârile Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin trebuie să fie adoptate în interesul și aduse la cunoștința cetațenilor. Municipiul Drobeta-Turnu Severin poate să devină un model în ceea ce înseamnă TRANSPARENȚĂ în procesul de decizie dar și în modul cum este cheltuit banul public”, se arată în motivarea proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.