Skip to content
Ediția de astăzi

Discuții în coaliție pentru măsuri în domeniul energiei

Coaliţia de guvernare se va reuni luni seară, 17 ianuarie, la Parlament, pentru a discuta despre măsuri în domeniul energiei.

„Săptămâna viitoare în şedinţa de Guvern vom modifica legea plafonării şi compensării şi vom obliga toţi furnizorii care au întocmit facturile într-un mod eronat în afara legii plafonării şi compensării să le refacă, să le refacă fără percepere de penalităţi, vom opri orice fel de debranşare pe perioada de aplicare a acestei legi pentru că vrem să punem pe poziţie de egalitate clientul cu furnizorul, să nu existe cumva un mijloc, să zicem aşa, de presiune al furnizorului să achit o factură eronată sub ameninţarea debranşării”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei, la Profit.ro.

El a menţionat că nu crede „să privească cu ochi buni furnizorii această imposibilitate de debranşare, dar ne-au arătat că n-au fost de bună credinţă”.

„Eu înţeleg că facturile trebuie plătite, dar trebuie plătite facturile corect. Nu facturile întocmite într-un mod eronat. De aceea ţin la această măsură de blocare a debranşărilor pe perioada de valabilitate a acestei legi”, a subliniat Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.