Skip to content
Spot

Parlamentare 2020: Cum pot vota cei aflați în carantină sau izolare

Românii aflați în carantină sau în izolare la domiciliu își pot exercita dreptul de vot duminică, la alegerile parlamentare, prin intermediul urnei speciale (mobile).

Potrivit cu Decizia nr. 40 din 29 noiembrie 2020 a Biroului Electoral Central, cetățenii aflați în carantină sau în izolare la domiciliu își pot exercita dreptul de vot, în următoarele condiții:

  • alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală în care se află secţia de votare;
  • cetăţenii cu drept de vot aflați în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă depun o cerere şi copia deciziei de carantină emise de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti;
  • cetăţenii cu drept de vot aflați în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale dacă depun o cerere şi copia unuia dintre următoarele documente: a) biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare; b) decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti; c) rezultatul testării COVTD-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.
  • cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină / izolare la domiciliu pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz, cererile de vot prin intermediul urnei speciale şi copiile actelor mai sus menționate, până cel mai târziu în data de 4 decembrie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.