Skip to content
Focus Recent

Președintele Klaus Iohannis, amenințat cu suspendarea

Președintele PSD Liviu Dragnea nu exclude varianta suspendării președintelui României, dacă nu va pune în aplicare decizia CCR care prevede revocarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea Direcției Naționale Anticorupție.

Liderul social democraților a lăsat de înțeles că ”s-ar putea ajunge la orice”.

„Noi am spus că noi suntem hotărâți să mergem până la capăt și pe legile justiției și cu respectarea CCR. Nu știu ce va face, dar dacă va face greșeala fatală să nu pună în aplicare o decizie CCR, se va face de râs peste tot în lume. Nu mă interesează că e Kovesi, putea fi Lazăr. Nu putem sta cu mâinile în sân. Nu putem lăsa ca o decizie CCR să nu fie aplicată şi vom utiliza tot ceea ce avem la dispoziţie, din punct de vedere civic, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere parlamentar. Se poate ajunge la orice. Dacă ne tot provocă, noi am arătat că răspundem la toate provocările”, a declarat președintele PSD duminică seara, 10 iunie, în cadrul unei emisiuni televizate.

Liviu Dragnea este de părere că președintele României este ”prizonierul statului paralel”.

Dacă acest om înțelege că e prizonierul statului paralel, e problema lui (…) Dacă domnul președinte încalcă Constituția. Nu suntem un partid fără personalitate. Situația în care s-a ajuns, nivelul în care au ajuns aceste abuzuri, nu ne mai dă niciun grad de libertate. După ce a văzut mitingul de aseară i se mai pare caraghios? Mai râde, era râsul lui? Dacă consideră că acest miting e de râs…”, a mai completat Liviu Dragnea.

Nu este pentru prima dată când lideri social democrați au lansat posibilitatea demarării procesului de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. În replică, președintele României le-a transmis că îi este teamă.

Nu mă tem de o suspendare, nu m-am temut niciodată. Nu există niciun temei și nu cred că românii își doresc așa ceva„, a afirmat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.