Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Trei misiuni trase la indigo: îndepărtarea unor cuiburi de gărgăuni în trei sate din Mehedinți

Echipele de salvare au fost solicitate vineri să intervină pentru îndepărtarea unor cuiburi de gărgăuni dintr-o casă din localitatea Slătinicul Mare (Strehaia), Suharu – Căzănești și la Ohaba-Șovarna.

Viespile îşi făcuseră mai multe cuiburi în podul casei, iar proprietarul se temea să nu fie atacat de ele.

Stația de Pompieri Strehaia a intervenit vineri, în jurul orei 13,00, cu o autospecială dotată cu o scară şi au reuşit să distrugă cuiburile. Operaţiunea a fost dificilă deoarece viespile puteau deveni agresive. Din fericire, misiunea s-a încheiat fără probleme.

Trei ore mai târziu, Detașamentul de Pompieri Drobeta a intervenit pentru degajarea unui roi de gărgăuni în satul Suharu aparținător comunei Căzănești. La ora 18,17, Garda de Intervenție nr. 2 Baia de Aramă a avut o misiune similiară în satul Ohaba din comuna Șovarna.

Gărgăunele este o viespie mare, de pădure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci când zboară şi este cunoscut în popor ca bărzăun. Înţepătura acestor insecte  poate fi mortală. Este prima intervenţie de acest gen pe anul acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.