Skip to content
Spot

Un nor de cenuşă a acoperit zona de lângă Termocentrala Halânga, aproape de municipiul Turnu Severin

 

Luni după-amiază, din cauza vântului puternic, un nor de praf s-a ridicat din depozitul de zgură al Termocentralei de la Halânga, aproape de Drobeta Turnu Severin, acoperind localitatea Halânga, dar şi şoseaua naţională care leagă municipiul de Târgu Jiu.

Conducătorii auto care au traversat DN 67, în dreptul localităţii mehedinţene Halânga, au fost nevoiţi să reducă viteza din cauza vizibilităţii reduse din cauza unui nor de praf care s-a ridicat din depozitul de zgură al Termocentralei.

Norul de praf a ajuns şi în localităţile învecinate, aşa cum se întâmplă ori de câte ori bate vântul puternic. Este vorba de satele Halânga, Răscoleşti, Dudaşul Cerneţiului, Cerneţi şi Piatra Albă.

La Termocentrala Halânga (sucursală a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare-RAAN) a început în urmă cu şapte ani o investiţie de stopare a poluării, dar care însă nu a fost finalizată. Între timp, RAAN a intrat în faliment, iar acum nimeni nu mai ia în calcul rezolvarea acestei grave probleme de mediu.

Modul cum s-a derulat această investiţie este verificat de oamenii legii, însă locuitorii din satele afectate sunt nemulţumiţi că nu s-a găsit o rezolvare a acestei probleme atunci când regia nu se afla în faliment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.