Skip to content
Focus Recent

Vicepreședintele Camerei Deputaților avertizează: Apar semnele care au precedat criza din 2008

Vicepreședintele Camerei Deputaților Marilen Pirtea trage un semnal de alarmă: că prin măsurile girate Guvernul PSD-ALDE împinge România către o nouă criză financiară.

”Istoria se repetă. Apar semnele care au precedat criza din 2008. Simptomele, autoinduse de către guvernarea PSD-ALDE. Iresponsabilitatea actualilor guvernanţi va arunca România într-o criză autoindusă, nu în una generată „de cauze exogene” cum ne explica Liviu Dragnea acum câteva luni, când încă încerca temperarea îngrijorărilor despre inflaţie, aflată acum deja la un nivel record”, susţine deputatul PNL Marilen Pirtea, Secretar al Comisiei de buget-finanţe.

Liberalul precizează că analiştii economici arată că economia de azi are simptome pe care le-am mai văzut în perioada de pre-criză.

„Nu ne dorim intrarea în criză, nici să fim fatalişti, dar aceasta este direcţia în care ne împinge guvernul PSDragnea, datele o confirmă”, subliniază Pirtea.

Mai jos sunt expuse cifrele care creează îngrijorare şi arată o singură cale, cea spre o criză economică:

  • Ponderea în PIB a cheltuielilor bugetare cu salariile şi pensiile este la cel mai mare nivel din ultimii 8 ani, apropiindu-se rapid de nivel din timpul crizei (19% din PIB în 2008, 21.6% în 2009 – înainte de tăierile dureroase din 2010 – cu o estimare la 20.8% din PIB în 2018);
  • Dacă în 2008 investiţiile străine se situau la 6.3% din PIB, la sfârşitul anului trecut erau de doar 3,2% din PIB. În 2018, din păcate, după primul semestru, ponderea investiţiilor străine directe în PIB era de doar 1.14%, extrem de scăzută. Politicile impredictibile sunt un factor determinant în această evoluţie negativă;
  • La sfârşitul primului semestru, Guvernul nu şi-a atins niciunul dintre indicatorii privind colectarea veniturilor bugetare (cu excepţia contribuţiilor sociale, dar aici e vorba de un artificiu contabil), în timp ce au fost depăşiţi toţi indicatorii cheltuielilor publice (cu excepţia investiţiilor – din nou o bilă neagră);
  • Ponderea în PIB a veniturilor fiscale înregistrează cele mai mici valori din perioada postcriză; Aceste evoluţii, pe planul veniturilor şi cheltuielilor bugetare, au făcut ca deficitul bugetar la 8 luni să atingă cele mai mari valori din perioada postcriză;
  • În 2009 şi 2010, anii cei mai grei ai crizei, cheltuielile cu salariile şi pensiile reprezentau 80% din buget, azi suntem la 77%, prin urmare ne aflăm la doar trei procente distanţă economică de o stare reală de criză, cauzată de dezechilibrele bugetare publice;
  • Investiţiile publice sunt la cele mai scăzute valori din ultimii ani, statul nereuşind să realizeze investiţiile propuse;
  • În plus, actualul guvern nu a reuşit să realizeze nici jumătate din ţinta de absorbţie a fondurilor europene pe care singur şi-a stabilit-o;
  • În momentul de faţă, România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care are deficit de cont curent (-4,8 mld. euro). Restul statelor au excedent.

Vicepreședintele Camerei Deputaților mai arată că România înregistrează cea mai mare rată a dobânzii la împrumuturile externe, depăşind inclusiv Grecia (am atins 4,75% în septembrie 2018);

Avem cea mai ridicată rată a inflaţiei din UE 28 (4,7% în septembrie 2018); BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară de la 2,5%, fiind anunţate şi alte majorări până la sfârşitul anului; Intervenţia BNR în piaţă este tot mai puternică, de-a lungul anului 2018 BNR injectând nu mai puţin de 43 de miliarde de lei pentru a oferi lichiditate; Micşorarea gradului de îndatorare limită permis la creditele ipotecare a fost adus la maxim 40% din venitul persoanelor fizice (pentru creditele în lei) şi maxim 20% (pentru creditele în valută). Această decizie arată că semaforul creditării a trecut de pe culoarea verde pe cea galbenă, urmând să treacă pe roşu. Încetinirea creşterii economice în anul 2018 este evidentă. Mai mult decât atât, acum, după primele trei trimestre din 2018, putem observa că prognoza de 5,5% creştere nu se va împlini, fiind mult mai aproape de 4%, accentuează liberalul: „Să ne amintim, din nou, cum Comisia Naţională de Prognoză anunţa pentru 2009 o creştere economică de 6% şi pentru 2010 o creştere de 6,3%. Criza care a urmat în cei doi ani a fost complet neanticipată atunci, pe datele prognozelor oficiale. Totuşi, astăzi nu mai avem cum să ne limităm la prognozele oficiale, care menţin estimări optimiste, nu ne mai permitem să ignorăm semnalele tendinţelor periculoase, care converg spre indicarea unei viitoare crize”, a mai declarat deputatul liberal.

Marilen Pirtea mai spune că guvernarea PSD-ALDE se comportă precum acest şofer iresponsabil.

Încă atârnă greu în spaţiul public declaraţia directorului Direcţiei generale pentru afaceri economice şi financiare din cadrul Comisiei Europene, Istvan P. Szekely: „România este într-o maşină care merge cu 170 km/h, dar nu ştim dacă îi funcţionează frânele, iar familia noastră este în maşină şi şoferul tot apasă pe pedala de acceleraţie”. Guvernarea PSD-ALDE se comportă precum acest şofer iresponsabil din declaraţia ministrului european al Finanţelor, afirmă Pirtea: „Nu mai are controlul maşinii pe care o conduce. Trebuie rapid dat jos şi înlocuit cu unul competent, care cunoaşte regulile şi ştie ce trebuie făcut pentru a ne îndepărta de pe marginea prăpastiei economice”, conchide vicepreședintele Camerei Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.